This YouTube monologue (Romanian) by Florin Amariei explains why some people are more affected by stress and links those vulnerabilities to early emotional traumas and learned beliefs. The speaker distinguishes large (T mare) traumas—abuse, domestic violence, abandonment—from small (T mic) traumas—neglected emotional needs such as attention, play, and empathy—and argues both shape an individual’s stress-response set in childhood. He identifies two further causal categories: limiting beliefs (examples: "Trebuie să fiu puternic", "N-ar trebui să fiu furios", "Eu nu exist dacă nu fac ceva", "Eu sunt responsabil de fericirea altora", "Trebuie să fiu foarte bolnav") and subordination to authority (admiring/placing others on a pedestal and self-neglect to avoid losing their approval). The common outcome is low self-esteem and greater somatic/health risk; the speaker signals a follow-up video on solutions.
Am văzut în video precedent că cei care sunt mai afectați de stres sunt oamenii cărora le este mai greu să spună nu, oamenii care se sacrifică pe sine mai mult decât alții, oamenii care nu vor să dezamăgească pe ceilalți sau pe ei înșiși, sau perfecționiștii, obsedații de control. Și acum, o întrebare firească este De ce ajunge cineva să fie perfecționist? De ce ajunge cineva să nu poată spune nu? De ce ajunge cineva să se sacrifice pentru alții? Asta este întrebarea cu adevărat care contează. Da? De unde vin toate acestea? Asta este ceea ce contează cu adevărat ca să știi pe ce ai de lucrat. Uite care sunt adevăratele cauze sau cum le numim noi cauzele cauzelor care te fac pe tine să-ți fie atât de greu să spui nu, să pui limite, să ai grijă de tine, nu doar de alții, să-ți exprimi emoțiile negative într-un mod sănătos astfel încât să nu mai fii atât de afectat de stres și evident să nu te mai îmbolnăvești. Vorbim astăzi despre cauzele cauzelor. Și prima cauză, primul lucru extrem de important este acesta. Traumele emoționale. Sunt foarte multe studii, foarte multe cercetări științifice care ne arată nouă că mecanismul de apărare împotriva stresului este determinat, este setat în copilărie, în primele ani de viață. Iar felul în care acționează un om mai târziu în fața stresului este determinat în copilărie. Deci, practic, felul în care interacționează părintele cu copilul, cât este mic copilul, determină cât de capabil va fi copilul la 20, 30, 40, 50 de ani să reacționeze în fața stresului. Iar unui copil care a suferit traume când a fost mic îi va fi mult, mult mai greu să gestioneze stresul când va fi mare. Și evident, dacă gestionează greu stresul, este afectat sistemul imunitar, printre altele, și va suferi mai multe somatizări sau boli. Important este un lucru. Când vorbim despre traume, noi vorbim despre traume cu T mare și traume cu T mic. Ce sunt traumele astea cu T mare? Vorbim despre traume cu T mare atunci când copilul a primit un tratament negativ. când i s-au aplicat tot felul de comportamente negative de genul abuzuri fizice, abuzuri sexuale, când părinții s-au bătut, deci când a existat violență domestică în familie, când copilul a fost foarte mult pedepsit, când poate părinții au divorțat sau poate când unul din părinți l-au abandonat pe copil. Deci vorbim de traume cu tân mare. De asemenea, vorbim despre traume cu tân mic. Traumele cu TMIK sunt practic tratamente pozitive pe care copilul nu le-a primit, dar ar fi trebuit sa le primeasca. Aici vorbim despre atentie, despre grija, despre joaca, despre empatie. Deci practic in situatiile astea Când copilul a fost traumatizat cu timp mic, părinții au hrănit nevoile fiziologice ale copilului, i-au dat de mâncare, l-au îngrijit, i-au dat în acoperiri deasupra capului, dar i-au neglijat nevoile psihologice. nevoile emoționale ale copilului au fost neglijate. Da? Deci vorbim despre traume și când vorbim despre un astfel de comportament în care copilului au fost neglijate nevoile emoționale. Pentru că dacă tu n-ai fost abuzat într-un mod grosolan, într-un mod foarte, foarte intens de părinți, dacă tu n-ai fost bătut, dacă părinții tăi n-au divorțat, dacă n-ai avut părinți alcolici, atunci ați venit să spui, băi, stai puțin, că eu n-am fost traumatizat în copilărie. Bun, poate n-ai fost traumatizat în felul ăsta, dar părinții s-au jucat cu tine, părinții ți-au dat explicații când ți-au spus nu sau ți-au zis și ție ca, așa cum ne-au zis tuturor sau celor mai mulți dintre noi, că așa zic eu, Părinții și-au făcut timp să stea alături de tine? Când tu ai venit cu desenul ăla și ai spus, mami, uite ce desen, mami, am stat acolo cu tine să vorbească un pic despre cum te simți sau au zis, da, da, da, bine. Nu cumva și părinții tăi au fost foarte mult plecați la muncă și în felul ăsta ți-au fost neglijate nevoile tale emoționale? Paranteză scurtă, dar foarte important ce zic aici. Nu spun lucrurile astea ca să îi învinuim pe părinți, că ei nu au făcut în mod voit și în mod conștient lucrurile astea. Ei s-au purtat și ei cum au știut, da? Deci nu îi învinuim. Doar vreau să povestim niște lucruri ca să înțelegeți de unde vi se trag astăzi niște consecințe pe care le trăiți, ok? Închidem paranteza. Deci, ce vreau să spun este așa. Oamenii cărora le este mai greu să pună limite, care acceptă foarte multe task-uri la muncă, oamenii cărora le este greu să-și exprime emoțiile negative, care țin foarte mult în ei, sunt oamenii mai afectați de stres. Și acum întrebarea pentru acest video este, mă, dar de ce ne este atât de greu să punem limite, să spunem stop, să ne exprimăm, să ne valorizăm, să ne dăm valoare, să ne... Mă rog, să ne purtăm și nouă de grijă. De ce ne este atât de greu? 1. Cauza traumelor emoționale. 2. Tot în registrul ăsta, dar cred că e cu un pic altă nuanță, sunt convingerile limitative. Și convingerile limitative sunt tot niște traume emoționale, da? Dar poate dacă fac distinția asta îți va fi mai clar că și convingerile limitative te fac mai incapabil să gestionezi factorii de stres, situațiile provocatoare, îngrijorătoare, solicitări, supra-solicitările astea care vin din exterior. Și vreau să-ți dau câteva exemple de convingeri limitative care efectiv te fac să-ți fie imposibil de a pune limite, de a sta drept în picioare pentru tine și în felul ăsta te lași cocoșat de toate așteptările celorlalți din jurul tău și uite așa, la un moment dat, asta este epuizant pentru tine, frustrant, stresant și te îmbolnăvești. Deci, revenim. Convingeri limitative. câteva dintre ele. Trebuie să fiu puternic. Convingerea asta te face să ignori momentele de epuizare. Când tu ajungi epuizat, când tu ajungi fără putere, când nu te mai poți aduna, când nu mai poți să faci niște lucruri, tu îți spui eu, trebuie să fiu puternic. Și asta te face să mergi înainte și la un moment dat corpul tău reacționează. Dacă tu nu spui nu, corpul va spune nu. Altă convingere. N-ar trebui să fiu furios, că dacă sunt furios, îi supăr pe ceilalți și pierd iubirea lor. Da? Asta e o convingere limitativă, care te face să ții în tine furia, te face să ții în tine emoțiile negative, să nu te exprimi niciun fel ca să nu superi. Da? Pentru că știi că dacă îi superi, ei te vor părăsi. Și în felul ăsta, ținând toate emoțiile astea negative în tine, la un moment dat, BUM! Te îmbolnăvești. Altă convingere limitativă, eu nu exist dacă nu fac ceva. Ți s-a spus și ție în copilărie de multe ori, sau poate chiar acum, adulți fiind, pune mâna și fă și tu ceva, nu sta ca trântorul. Evine, convingerea asta te face să muncești peste măsură ca să nu te simți inutil. Și uite așa ajungi la un moment dat să te neglijești și să ignori faptul că ești epuizat, tragi, tragi, tragi ca să te simți inutil. Și uite așa la un moment dat corpul se îmbolnăvește pentru că îl supra-soliciți. O altă convingere limitativă este, eu sunt responsabil de fericirea altora. Dacă venind dintr-o familie în care mi s-a spus foarte des, m-am supărat pe tine, ți-a spus mama, tata, cineva apropiat, m-am supărat pe tine, nu mai vorbesc cu tine, du-te în camera ta, m-am supărat pe tine, noi am crescut cu convingerea asta că noi avem puterea de a-i face pe ceilalți fericiți sau nefericiți. Da. Și, prin urmare, am tras noi concluzia, inconștient evident, noi suntem responsabili de cum se simt ceilalți. Iar asta ne face să fim exagerat de săritori, exagerat de atenți, de grijuli, ne face să renunțăm la noi înșine doar ca să-i vedem pe ceilalți fericiți. Iar asta, la un moment dat, este epuizant pentru că ne neglijăm nevoile noastre și, în final, asta duce la somatizări și la boli. Și o altă convingere limitativă pe care vreau să spun acum și care, da, ne face pe noi să fim în rolul ăsta de salvator, să tragem pentru ceilalți, să ne neglijăm pe noi, este aceasta. Trebuie să fiu foarte bolnav ca să meriți să fiu îngrijit. Știi convingerea asta? care vine din faptul că unii dintre noi am primit atenție și grijă și iubire excesivă doar în momentul în care noi eram bolnavi. Și creierul nostru a învățat asta și uneori chiar te poți îmbolnăvi doar pentru a primi atenție, pentru a primi tratament special. Așadar, primul factor care te face să fii mai predispus la boli este trauma emoțională, al doilea este convingerea limitativă și al treilea factor este subordonarea față de autorități. Dar ne este greu să spunem NU altora pentru că ne subordonăm lor Ce înseamnă subordonările astea? Ajungem să admirăm atât de mult pe cineva, da? Sunt oamenii pe care noi i-am pus pe un piedestal, considerăm că viața lor este superioară vieții noastre, sunt mai inteligent, sunt mai deștept, sunt mai buni, sunt mai oameni de succes și ajungem să îi admirăm și noi în felul ăsta ne subpoziționăm acestor oameni, da? Ne considerăm inferiori lor și Admirația noastră față de ei ne face ca în foarte multe situații efectiv să ne neglijăm pe noi doar ca să le facem lor pe placă. De ce? Ca să nu plece din viața noastră, să nu ne abandoneze, să nu își retragă beneficiile, să nu își retragă favorurile pe care ni le fac. Și ca să nu-i dezamăgim pe acești oameni, pe aceste autorități, efectiv ne punem pe noi pe locul 2. Și când avem ceva de spus, nu spunem, ca să nu-i supărăm. Când vrem să le spunem, Ești prea obosit. Nu poți să spui că ești prea obosit și că ai nevoie de pauză, ca să nu-i superi, ca să nu-i dezamăgești. Când vin la tine cu vreo sarcină, cu vreo solicitare, îți vine să spui, dar sunt aglomerat, am și eu planurile mele, am și eu obiectivele mele. Nu poți să faci asta. De ce? Pentru că tu te subordonezi acelei autorități și spui, cum să-i zic nu, că o să se supere, o să mă părăsească, nu o să mă mai iubească. Și uite așa subordonarea față de autorități te face pe tine să tragi mai tare, să te neglijezi mai mult, ca să nu-i dezamăgești. Și ăsta este un context care face ca în corpul tău să se elibereze multă adrenalină și cortizol, e frustrant, e stresant și asta te face mai predispus la boli și somatizări. Concluzie? Toate lucrurile despre care am vorbit astăzi au un umitor comun, o stimă de sine scăzută, un nivel de merit scăzut, care vine din traume emoționale. Dacă vrei să gestionezi mai bine stresul, te invit în video următor să discutăm despre soluții.
